Anul Nou – Songkran – în Luang Prabang, Laos

This post is available in English too. Please scroll to the end of the post, under the romanian version and find it there. 

O zi care a debutat cu un soare îndrăzneț, cu o plimbare la Kuang Si Falls, frumoasa cascadă aflată la câțiva kilometri de Luang Prabang și cu o joacă energizantă cu fluturii, despre care am vorbit aici, ne-a epuizat rapid rezervele de odihnă. Ne-am repus pe picioare cu o oră de somn și în scurt timp eram în căutarea unei croaziere pe Mekong, cu vedere directă la apus. Cum vaporașul pleca din port la ora 17, aveam timp suficient pentru un masaj. Agenția de turism unde ne aflam avea un astfel de salon, dar partea cea mai grea a fost să-mi conving soțul să se abandoneze în mâinile unei laoțiene și să încerce un masaj la picioare, pentru doar 6 dolari 🙂 Tocmai când îi mulțumeam cerului că a acceptat și îl admiram întins pe pat în așteptarea momentului de relaxare și a fetei cu mâini catifelate, din camera alăturată a apărut un bărbat destul de solid, pregătit să-și ia rolul în serios 🙂 Eu am fost mai norocoasă, dar pentru el a fost mai relaxant faptul că timp de o oră a putut să-și butoneze telefonul în liniște, decât masajul în sine, iar concluzia lui a fost: cam dureros. Pe bune? E doar un masaj 🙂

Câteva minute mai târziu eram pe vapor, pregătiți să descoperim Mekongul. Luasem croaziera asta fără să știm prea multe despre program, așa că ne-am trezit cu o cină fabuloasă, cu dansuri și cântece tradiționale laoțiene, interpretate de câțiva tineri care nu aveau mai mult de 16 ani, un moment savurat cu plăcere de turiști.

DSC_9185

DSC_9239

A urmat un tur de 2 ore pe fluviu, poze făcute cu nesaț la apus, deși orizontul era acoperit de ceață, multe feluri de mâncare despre care nu aș fi știut ce conțin dacă nu aș fi avut o descriere pe masă și totul s-a încheiat cu aplauze pentru fetele care se unduiau în ton cu mișcările vaporului.

DSC_9112

IMG_5879

În acorduri laoțiene, ne-am despărțit de echipaj și am ajuns din nou în freamătul pieței de noapte, unde am început goana după brățări de argint, pantaloni cu elefanți, genți tradiționale și magneți de frigider, deși încă nu aveam bagaj de cală 🙂 mai aveam doar o zi de petrecut în Laos, iar eu nu puteam pleca de acolo fără suveniruri – prietenii știu de ce 🙂

IMG_6207

Am încheiat seara la o terasă din apropierea hotelului, într-o liniște aproape perfectă, deranjată doar de sunetele micuțelor reptile gecko care, am uitat să vă spun, sunt peste tot în Asia.

Ziua următoare avea pregătite pentru noi alte aventuri. Eram cu o zi înainte de 13 aprilie când se sărbătorește Songkran – Lao New Year. Tinerii din Laos au început mai devreme pregătirile pentru marea stropire cu apă, așa că, încă de la primele ore ale dimineții, oriunde mergeai în oraș, te trezeai udat până la piele. Am evitat asta cât de mult am putut. Ținând cont de condițiile umede care ni se pregăteau în exteriorul hotelului și de adrenalina adolescenților care ar fi dat orice numai să te ude cu găleți cu apă, furtunuri, sau cu orice recipiente aveau la îndemână, am luat o decizie foarte înțeleaptă.

Am mers la băiatul de la recepție și i-am spus că am vrea să vedem zona rurală din jurul orașului Luang Prabang, l-am rugat să ne recomande un șofer de tuk tuk, bun vorbitor de limba Engleză, aspect pe care l-am accentuat de vreo 3 ori. I-am explicat că vrem să evităm să ne plimbăm astăzi prin oraș, pentru a nu fi nevoiți să ne schimbăm cu alte haine uscate de zeci de ori. A înțeles, sau așa părea. În 10 minute aveam deja șoferul, tuk-tuk-ul și aventura noastră în afara orașului putea să înceapă.  Înainte de plecare, i-am abordat pe amândoi și le-am mai spus o dată că vrem să mergem în zonele rurale, ca nu vrem să fim stropiți cu apă și că ori de câte ori vom ciocăni în geamul care ne despărțea de șofer, acesta să oprească, iar noi să coborâm să facem poze. Au zâmbit amândoi, au schimbat niște cuvinte în limba lor și am plecat.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Jumătate de oră mai târziu eram uzi din cap până-n picioare, cu niște haine care se lipeau pe noi, cu aparatul de fotografiat camuflat în șapte pungi, cu telefoanele ascunse sub scaunele tuk-tuk-ului și… foarte aproape de hotelul nostru. M-am uitat la soțul meu, el la mine și am exclamat: suntem tot aici, acesta e nebun, și-a bătut joc de noi. Am mai așteptat 10 minute, dar, ce să vezi, unde erau mai mulți tineri cu găleți cu apă reducea viteza, ei se apropiau amuzați și ne turnau apa direct în cap, pentru că vehiculul cu care mergeam nu avea decât acoperiș. Noi nu înțelegeam ce se întâmplă. Era din ce în ce mai clar că el înțelesese exact pe dos și anume că noi ne dorim mult să ne plimbăm pe străzi ca să aibă copiii subiect de amuzament. Nu am multe poze cu noi atacați din toate direcțiile, pentru că aparatura tehnică era bine pusă la adăpost.

 Destul de nervoasă, i-am spus să oprească și i-am arătat zona unde vrem să ajungem: dincolo de Mekong, unde sunt casele alea, le vezi? Nu înțelegea Engleză!!!

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

 

După 2 ture de oraș și învârtit în jurul cozii, cu hainele ude pe noi, am ajuns acolo unde ne doream, în localitățile rurale de lângă Luang Prabang. Nici acolo nu am scăpat de tinerii înarmați cu pistoale cu apă, dar aceștia erau mai liniștiți. La un moment dat, am văzut o piață locală și am coborât să cumpărăm fructe: banane, longan, mango și alte chestii mici pe care nu le cunosc, pe 3 kg amestec de fructe am dat 2,5 dolari.

IMG_6144

Am revenit în oraș fix când a început ploaia, deci ce mai conta dacă cineva voia să ne stropească cu apă? Am mers în piața locală și am mâncat două sandwich-uri pregătite de o fetiță care nu avea mai mult de 12 ani.

IMG_6174

M-am jucat cu niște copii frumoși, am dat din nou o tură prin piața de noapte, apoi am plecat la hotel unde ne-am abandonat unui somn profund.

DSC_9631

DSC_9546

Era ultima noapte în Laos, în după-amiaza zilei următoare vom începe o nouă aventură în Vietnam, o altă țară asiatică unde abia așteptam să ajungem.

Până data viitoare, va îmbrățișez și vă las cu câteva imagini.

[…Eng]

A day that debuted with a bold sun, with a stroll to Kuang Si Falls, the beautiful waterfall a few miles from Luang Prabang and a playful butterfly play, which we talked about here, quickly exhausted our resting reserves. We went back on our feet with an hour’s sleep and soon we were looking for a cruise on Mekong, with direct views of the sunset. As the ship was leaving the port at 5 PM, I had enough time for a massage. The travel agency where we were had such a salon, but the hardest part was to convince my husband to abandon himself to a Laotian woman and try a foot massage for just $ 6 🙂 Just when I was glad that he accepted and I was admiring him lying on the bed waiting for the moment of relaxation and the girl with soft hands, from the next room appeared a pretty solid man, ready to take his role seriously 🙂 I was lucky, but for him it was more relaxing that for an hour he could play the phone quietly than the massage itself, and his conclusion was: a little bit painful. Really? It’s just a massage 🙂

A few minutes later we were on the boat, ready to discover Mekong. We took this cruise without knowing much about the program, so we woke up with a fabulous dinner with Laotian traditional dances and songs, played by some young people who were not more than 16 years old, a pleasurable time for the tourists.

After that a 2-hour tour of the river followed, with photos taken at sunset, although the horizon was covered by fog, many dishes that I did not know what they contained if I did not have a description on the table and it all ended with applause for the girls that waved in tune with the motions of the ship.

In Laotian accords, we said goodbye to the crew and got back into the thrill of the night market, where we started looking for silver bracelets, elephant pants, traditional bags and fridge magnets, though we still had no luggage. 🙂  I only had one day left to spend in Laos and I could not leave without souvenirs – friends know why 🙂 We finished the evening on a terrace near the hotel, in an almost perfect silence, disturbed by the sounds of the little gecko reptiles that, forgot to tell you, are all over Asia.

The next day had prepared for us some other adventures. It was the day before April 13 when Songkran – Lao New Year is celebrated. The young people in Laos started preparations for the great water splash earlier, so from the early hours of the morning, wherever you went to the city, you got wet. We avoided this as much as we could. Taking into account the wet conditions that were being prepared outside the hotel and adrenaline adolescents who would have given anything only to wet you with buckets of water, hoses, or any other containers at hand, we made a very wise decision.

I went to the boy at the reception and told him I wanted to see the rural area around Luang Prabang, I asked him to recommend a tuk tuk driver, good English speaker, which I accentuated about 3 times. I explained that we want to avoid walking through the city today, so we do not have to change with other dry clothes a dozen times. He understood, or so it seemed. In 10 minutes we already had the driver, our tuk-tuk and our adventure outside the city was about to start. Before we left, we approached both of them and told them once again that we wanted to go to rural areas, that we did not want to be splashed with water and that whenever we knock in the window that separated us from the driver, he must stop and let’s go down to take pictures. They both smiled, exchanged words in their language and we left.

Half an hour later we were wet from head to toe, with the clothes clinging to us, with camouflaged camera in seven bags, with telephones hidden beneath the tuk-tuk seats and … very close to our hotel. I looked at my husband and exclaimed, “We’re still here, he’s crazy, he’s been playing us the whole time”. We waited for more 10 minutes and observed that where there were young men with water buckets, he was slowing down, they were getting funny and pouring water directly into my head, because the vehicle we were going on had only a roof. We did not understand what was going on. It was becoming pretty clear that he had understood exactly the opposite, that we wanted to walk the streets so that children would have fun. I do not have many pictures with us attacked from all directions, because the technical equipment was well sheltered.

Quite nervous, I told him to stop and showed him the area where we wanted to go: beyond Mekong, where are those houses, do you see them? He did not understand English !!! After two hours intot the city and spinning around the tail with our wet clothes, we got where we wanted, in the rural villages near Luang Prabang. We didn’t we escape the young men armed with water guns, but they were quieter. At one point, we saw a local market and went down to buy fruits: bananas, longan, mango and other little things I do not know how are called. For 3kg of fruit mix I gave $ 2.5.

We returned to the city exactly when the rain started, so what if someone wanted to sprinkle with water? We went to the local market and ate two sandwiches prepared by a little girl who was not older than 12 years old

I played with some nice kids, I rolled back through the night market, then went to the hotel where we abandoned ourselves to a deep sleep.

It was the last night in Laos. In the afternoon of the next day we will start a new adventure in Vietnam, another Asian country where we could not wait to get to.

 Until next time, I will hug and leave you with some more pictures.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s