Cum să petreci o zi în Laos și în Vietnam

This post is available in English too. Please scroll to the end of the post, under the romanian version and find it there. 

Să petrec ultima zi în Laos a fost mai greu decât aș fi crezut atunci când am plecat de acasă. Luang Prabang, orașul magic de pe malul Mekongului, ne-a arătat o altă latură a Asiei, cu oameni calzi, spiritualitate profundă, tradiții nealterate, natură în formă pură și multă liniște. Cu o seară înainte fusesem informați că avionul care urma să ne ducă la Hanoi și-a decalat ora de zbor pentru după-amiază, așa că am câștigat câteva ore în plus. Am făcut un plan rapid cu obiectivele pe care nu le văzusem, sau nu ne bucurasem suficient de frumusețea lor. Avionul care urma să ne ducă în Hanoi decola după-amiaza, așa că am lăsat bagajele la recepție și am luat-o la pas să vedem câteva temple.

Primul templu la care am ajuns era cel mai aproape de locul unde eram cazați, Wat Pa Phai – Mănăstirea Pădurii de bambus, construit undeva în jurul anului 1645. Un templu relativ mic dar foarte frumos, cu multe ornamente tradițioale laoțiene.

IMG_6020

Câțiva călugări destul de tineri aureau fațada templului păziți de doi câini pe care, între timp, îi toropise căldura și făceau eforturi să își țină ochii deschiși.

DSC_9324

Cu un ochi la magazinele cu bijuterii de argint și cu altul la terasele care mă atrăgeau cu sucuri de mango proaspăt stors, am ajuns la Muzeul Național din Luang Prabang, o clădire impunătoare, care adăpostește un templu foarte frumos și o grădină cu flori și copaci de vis.

DSC_9346

DSC_9427

DSC_9393

IMG_6341

IMG_6325

IMG_6331

Am plecat de acolo la orele prânzului, când au și restricționat accesul turiștilor în interior, probabil pentru o pauză de câteva ore și am poposit la templul Wat Mai. Eram deja topiți de căldură, când doamna care vindea bilete ne-a chemat să ne răcorim lângă ventilatorul  din curte.

IMG_6109

Am intrat în templu, am făcut câteva poze în fugă, pentru că eu aveam un plan care nu era identic cu cel al soțului meu: voiam să urc pe Muntele Phousi, un deal renumit pentru apusurile spectaculoase pe care le oferă și pentru vederea panoramică pe care o ai asupra orașului. Pentru asta trebuie să urci 355 de trepte.

DSC_9352

Încă de acasă primisem instrucțiuni clare că dacă vreau să urc pe Muntele Phousi, voi face asta singură, el nu urcă. Nu l-am crezut. Mai avusesem o încercare în urmă cu câteva zile, dar după zece trepte am eșuat dramatic, iar asta nu din cauza mea 🙂  Acum, fiind ultima zi în Laos, am spus că eu nu plec de acolo până nu urc în vârf. Am pornit amândoi, eu victorioasă că l-am convins, el cu privirea după primul loc de popas, pe care l-a găsit după 30 de scări urcate cu mare greu și unde a și rămas să mă aștepte. Da, am urcat singură, iar priveliștea a fost spectaculoasă:-)

IMG_6372

IMG_6370

Mi-am recuperat soțul care se odihnise suficient pe o bancă, deși avea alternative, la fel ca acest localnic:-)

IMG_6398

La coborâre am văzut că la baza scărilor erau niște doamne care vindeau păsări mici în colivii, pe care puteai să le eliberezi când ajungeai sus. Nu mi-a plăcut foarte mult ideea, mai ales că păsările stăteau închise într-un spațiu foarte mic, până când le cumpăra cineva.

IMG_6418

Astfel s-a încheiat ultima zi în Luang Prabang. Ne pregăteam pentru o nouă aventură în Vietnam. Din nou zbor cu avion cu elice, de data asta am văzut și pilotul și copilotul care nu păreau să aibă mai mult de 20 de ani. Sunt niște fericiți, îi ajută vârsta, iar eu am sperat tot timpul că experiența lor este mai mare decât teama mea de avioane și de turbulențe, care au fost din plin 🙂

Am aterizat în Hanoi aproape spre seară, fericiți că aveam viză încă din țară și că am evitat să stăm la o coadă foarte mare, am cumpărat o cartelă SIM, ne-am întâlnit cu șoferul care ne asigura transportul la hotel și, în câteva minute, eram în vacarmul orașului.

IMG_6612

A fost prima oară în viața mea când am văzut atât de multe scutere. Toată lumea conducea unul și o făcea foarte bine. Erau sute de scutere, cât vedeai cu ochii, intersecțiile erau pline, peste tot se auzeau claxoane, era exact locul în care mi-am dorit să ajung, după perioada de liniște din Laos.

Entuziasmați de pulsul aparent haotic al orașului, am ajuns la hotelul la care făcusem rezervarea și ne-am așezat relaxați în fața recepției, în așteptarea cheii deschizătoare de uși vietnameze 🙂 Când, ce să vezi? A fost o mică neînțelegere între cei de la Booking și hotel si…nu mai aveau camere libere. Totuși, au fost extrem de drăguți și ne-au cazat imediat la un hotel vecin, care avea aceleași standarde, ba încă ne-au condus până în cameră. Nu ne-am supărat, a fost foarte bine în noua locație și, oricum, am stat doar o noapte acolo. Câteva minute mai târziu am coborât să mâncăm ceva, iar acela a fost momentul în care am realizat că vietnamezii sunt foarte primitori și amabili. Doamna de la recepție ne-a abordat imediat, fără să o întrebăm noi nimic și ne-a dat o hartă a orașului pe care a bifat câteva puncte de interes pentru noi. I-am explicat că vom sta doar o noapte în Hanoi și că am vrea să vedem ceva din oraș…cât și ce se poate la ora 8 seara. În plus, voiam tare mult să mâncăm ceva specific Vietnamului. Nu vă gândiți la câini sau șobolani, nici eu nu m-am gândit la asta 🙂 Ne-a dat câteva indicații și partea grea acum a început, pentru a ajunge să mâncăm cea mai bună supă din Hanoi, a trebuit să trecem testul traversării străzilor în Vietnam și al mersului pe trotuar fără să ne lovim de oamenii care mâncau liniștiți la mese improvizate:-)

IMG_6452

Pentru noi, care eram obișnuiți să așteptăm cuminți culoarea verde a semaforului apoi să traversăm pe partea cealaltă, s-a dovedit un lucru cam încurcat. Erau scutere inclusiv pe trotuar, iar la trecerile de pietoni șoferii nu opreau. Atunci mi-am amintit că citisem undeva pe internet că dacă vrei să traversezi o stradă oriunde în Vietnam, trebuie să te strecori printre scutere și să nu te oprești deloc până în partea cealaltă, oricât de greu ți s-ar părea să faci asta. Am aplicat metoda și am văzut că funcționează. A fost cu atât mai amuzant cu cât atunci când vedeam o stradă doar cu câteva zeci de scutere, ceea ce însemna că este mai liberă, ne angajam în traversare chiar dacă nu aveam treabă pe partea cealaltă 🙂

Supa vietnameză, al cărei nume îmi scapă complet, a meritat slalomul nostru printre șoferii din Hanoi, cu atât mai mult cu cât nu era picantă.

IMG_6458

Era deja târziu, iar noi abia acum plecam să descoperim orașul. Pe măsură ce ne plimbam pe trotuare printre scutere, scaune mici și mese cu mâncare, am realizat că pentru localnici seara abia începea.

IMG_6467

IMG_6557

Câțiva dansatori amatori își desfășurau talentul într-un parc, iar la câțiva  metri distanță, o trupă de artiști foarte amuzanți puneau în operă un spectacol de stradă care ne-a reținut în zonă cam 20 de minute.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Am fost surprinși să vedem o catedrală catolică foarte impunătoare in Hanoi, St. Joseph’s Cathedral, construcție începută în anul 1886, având un stil arhitectonic asemănător Catedralei Notre Dame din Paris.

În momentul în care am ajuns la Lacul Hoan Kiem, am știut că acolo vom petrece seara: jocuri de lumini și lasere ce se oglindeau fascinant în luciul apei, copaci care ”stăteau să cadă” în lac, mii de flori ce dansau grațios în adierea vântului , toate acestea fiind acompaniate de acorduri discrete de muzică vietnameză.

IMG_6480

IMG_6550

IMG_6508

IMG_6487

IMG_6505

La mijlocul nopții parcul din jurul lacului era plin de oameni relaxați, care își închiriaseră rogojini, mâncau fructe cumpărate de la vânzători ambulanți și admirau culorile reflectate superb de apa liniștită.

IMG_6566

Era foarte cald, așa că ne-am cumpărat câte o bere rece și ne-am integrat în atmosfera locală pentru 2-3 ore, iar puțin după miezul nopții lumea a început să plece spre casă, lăsând scaunele libere pentru a doua zi.

IMG_6571

Ne-am încheiat și noi seara, pregătiți pentru experiența inedită din ziua următoare pe care mi-am dorit-o de când am văzut filmul Avatar: Ha Long Bay. Dar despre asta, data viitoare. Până atunci, vă las cu bine!

[…Eng]  

How to spend a day in  Laos and Vietnam  

To spend the last day in Laos was harder than I thought when I left home. Luang Prabang, the magical city of Mekong has shown us another side of Asia, with warm people, profound spirituality, unaltered traditions, pure nature and a lot of silence. The night before we have been informed that the plane that was taking us to Hanoi had offset flight time for the afternoon, so we won a few more hours. We made a quick plan with the targets we have not seen, or we were not enjoying their beauty enough. The plane that was supposed to take us to Hanoi was flying in the afternoon, so we left the luggage at the reception and we went to see some temples by step.

The first temple we reached was the closest to where we were staying, Wat Pa Phai – The Bamboo Forest Monastery, built sometime around 1645. A relatively small but very beautiful temple with many Laotian traditional ornaments.

Several young enough monks stood guarding the temple facade guarded by two dogs, which in the meantime warmed by the heat, were making an effort to keep their eyes open. With one eye at the silver jewelry stores and the other on the terraces that attracted me with freshly squeezed mango juices, I reached the Luang Prabang National Museum, a stately building that houses a very beautiful temple and a garden with flowers and dreamlike trees. We left there at noon, when they restricted tourists’ access to the inside, probably for a few hours break, and went to the Wat Mai temple. We were already melted by the heat, when the lady selling tickets called for us to cool down next to the courtyard fan. We went into the temple, took some fast pictures, because I had a plan that was not identical to my husband’s: I wanted to climb Mount Phousi, a hill famous for its spectacular sunsets and panoramic views you have over the city. For that you have to climb 355 steps.Even from home I had clear instructions that if I wanted to climb Mount Phousi, I would do it alone, he will not climb. I did not believe him. We have had another try a few days ago, but after ten steps failed dramatically, and that’s not because of me 🙂 Now, being the last day in Laos, I said I’m not leaving until I climb it. We both started, victorious, me because I convinced him anf he looking already after his first stop, which he found after 30 stairs climbed very hard and where he was left waiting for me. Yes, I climbed alone and the view was spectacular :-)I recovered my husband who had rested enough on a bench, although he had alternatives, like this local 🙂 On the way back I saw that at the bottom of the stairs there were ladies selling small birds in cages, which you could release when you got up. I did not like the idea very much, especially since the birds were sitting in a very small space until someone bought them.This is how the last day in Luang Prabang ended. We were preparing for a new adventure in Vietnam. Again flying with a propeller, this time I saw the pilot and co-pilot who did not seem to be more than 20 years old. They are happy, helped by their age, and I’ve always hoped that their experience is bigger than my fears of airplanes and turbulence that were great 🙂 We landed in Hanoi almost at night, happy that I had a visa from the country and that we avoided staying in a big queue, we bought a SIM card, met with the driver who assured us the transportation to the hotel and in a few minutes we were in the city’s turmoil.It was the first time in my life when I saw so many scooters. Everyone was leading one and doing it very well. There were hundreds of scooters, as you could see, the intersections were full, there were horns everywhere, it was exactly where I wanted to go, after the silence days of Laos. Excited by the apparently chaotic pulse of the city, we arrived at the hotel where we made the reservation and we sat relaxed in front of the reception desk, waiting for the opening key of the Vietnamese doors 🙂 When, what to see? There was a little misunderstanding between the Booking and the hotel and… they no longer had free rooms. They were, however, extremely kind and immediately booked us a room at a neighboring hotel that had the same standards, and they also drove us to the room. We did not get mad, it was very good at the new location, and anyway, we only stayed there for a night. A few minutes later we went down to eat something and that was the moment when we realized that the Vietnamese people were very welcoming and friendly. The lady at the reception immediately approached us, without asking her anything, and gave us a map of the city that she ticked some points of interest for us. I explained that we were going to spend only one night in Hanoi and that we wanted to see something in the city … what was available at 8 o’clock in the evening. In addition, we wanted to eat something specific to Vietnam. Do not think about dogs or rats, I did not even think about it 🙂 He gave us some directions and the hard part has now begun, to get to eat the best soup in Hanoi, we had to pass the test crossing the streets in Vietnam and walking down the sidewalk without hitting the people who ate quietly at improvised tables 🙂 For us, who were regular to waiting for the green color of the traffic light and then crossing the other side, it turned out to be a little embarrassed. There were scooters on the sidewalk, and drivers did not stop at pedestrian crossings. Then I remembered I was reading somewhere on the internet that if you wanted to cross a street anywhere in Vietnam, you had to slip through the scooters and not stop until you get on the other side, no matter how hard you would seem to do that. We applied the method and saw it work. It was all more than fun so as soon as we saw a street with only a few dozen scooters, which means it was more free, we were engaged in crossing even if we had no work on the other side 🙂 The Vietnamese soup, whose name I completely missed, deserved our slalom among the Hanoi drivers, all the more so since it was not very spicy.It was already late and we’re just about to discover the city. As we strolled through the sidewalks among the scooters, small chairs and meals, I realized that for the locals the evening was just beginning.Several amateur dancers were deploying their talents in a park, and a few meters away, a band of very entertaining artists set up a street show that kept us in the area in about 20 minutes. We were surprised to see a very imposing Catholic cathedral in Hanoi, St. Louis. Joseph’s Cathedral, built in 1886 that has an architectural style similar to the Notre Dame Cathedral in Paris. When we reached Hoan Kiem Lake, we knew we were going to spend the night there: light games and lasers fascinating in the shimmering water, trees that “stood falling” in the lake, thousands of flowers dancing gracefully in the wind breeze, all of which were accompanied by discrete Vietnamese music accords. In the middle of the night the park around the lake was full of relaxed people, who had rented their mats, ate fruit bought from street vendors and admired the colors superbly reflected in the quiet water.It was very hot, so we bought a cold beer and integrated ourselves into the local atmosphere for 2-3 hours, and shortly after midnight the people began to go home, leaving the chairs for the next day.We ended the evening ready for the next day’s unforgettable experience that I’ve been to since the movie Avatar: Ha Long Bay. But about that, next time. Until then, goodbye!

 

Advertisements

4 thoughts on “Cum să petreci o zi în Laos și în Vietnam

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s