Luang Prabang – primul impact cu paradisul din Laos

This post is available in English too. Please scroll to the end of the post, under the romanian version and find it there. 

Am plecat spre Asia în prima parte a lunii aprilie, după o așteptare lungă și greu de suportat. Cumpărasem biletele de avion la începutul lunii ianuarie. Am ales destinațiile după multe încercări eșuate de a combina 4 țări în 4 săptămâni. Într-o ordine firească a lucrurilor, îmi doream relaxare, distracție, vizitarea obiectivelor importante, plajă și puțin shopping la final. Evident, partea cu shopping-ul era planul meu secret:)  A fost prima oară când plecam pentru o lună doar cu bagaj de mână în care am pus strictul necesar și cu un rucsac mic în spate cu nelipsitul aparat de fotografiat. Am ales să zburăm din nou cu Qatar Airways și, după o escala de aproape două ore în Doha, timp în care am căutat de 3 ori smoking area și tot de atâtea ori am uitat unde se afla, am luat avionul cu destinația Bangkok. Am aterizat în Thailanda în jurul orei 7 dimineața și, neavând bagaj de cală, am trecut prin zona de tranzit spre terminalul de plecări, cu destinația Luang Prabang – Laos.

Aterizarea în Luang Prabang a fost momentul în care am început să urăsc avioanele cu elice și, spre disperarea mea, acesta a fost doar începutul, aveam să aflu că prin Asia cam cu astfel de avioane zbori. Nu sunt deloc un fan al călătoriilor cu avionul, dimpotrivă, pe toată durata deplasării, sunt foarte agitată și speriată de orice tremur. De data asta, însă, lucrurile au fost mai complicate, zborul de numai o oră mi s-a părut etern, au fost atâtea turbulențe încât de multe ori am fost sigură că voi sfârși în munții din Laos, mai ales ca mi-am amintit dintr-o dată că în urmă cu 3 ani, un avion al companiei Lao Airlines s-a prăbușit în Fluviul Mekong.

Ne apropiam de aterizare și, cum stăteam eu pe locul de la geam și analizam cu atenție elicea avionului, aruncând din când în când ochii spre munții care se deschideau amenințători sub picioarele noastre, avionul nostru cu elice a intrat într-un gol de aer si a pierdut brusc din altitudine. A fost momentul în care niște doamne au început să țipe, senzația pe care am simțit-o fiind că, în lipsa centurii de siguranță, am fi fost aruncați din scaune. A fost urât, foarte urât și, cu toate că m-am speriat foarte tare, nu am scos un sunet, abia după ce avionul s-a redresat mi-au dat lacrimile și am început să tremur.

Cu picioarele mai mult tremurand, am ajuns în Luang Prabang în jurul prânzului, ne-am cazat la Villa Champa, o pensiune drăguță și îngrijită aflată lângă Fluviul Mekong, unde am fost întâmpinați cu un platou cu fructe de care îmi era foarte dor.

Nu dormisem de mai bine de 30 de ore, dar asta nu ne-a convins să stăm în cameră, așa că am ieșit să cunoaștem zona și să stabilim primul contact cu oamenii extrem de liniștiți și calmi din oraș.

 Ținta pe care mi-am stabilit-o a fost identificarea unui salon de masaj, din fericire erau multe, dar cum eram rupți de foame, am căutat un loc unde să mâncăm. Primul șoc a fost prețul extrem de mic pe care l-am plătit pentru mâncare, cam 6 USD pentru două persoane.

Am descoperit berea Lao și ne-am împrietenit pe loc 🙂

A urmat un somn bun și odihnitor, am ieșit în piața de noapte și ne-am petrecut seara printre tarabele cu mâncare gătită pe loc, sucuri proaspete de fructe, haine, suveniruri și multe bijuterii.

După o cină cu de toate într-o farfurie care ne-a costat 1 USD de persoană, am mers pe malul Mekong-ului și am mai savurat câte o bere Lao, așa, înainte se somn.

Doar că planurile aveau să se schimbe, deoarece mi-am amintit că îmi promisesem un masaj. Soțul meu mă implora să uit de masaj și să merg să dorm, pentru că era foarte târziu, iar noi eram obosiți, dar eu nu mă gândeam decât la un foot massage. Cine mai era în afară de mine la ora 23:00 prin Luang Prabang, căutând un loc într-unul din multele saloane de masaj? Poate părea ușor hilar ca la ora aceea să nu mai fie nimeni pe stradă, dar tot în prima seara petrecută în Los am fost surprinsă că de pe la ora 21:00 nu mai găsești multe magazine și restaurante deschise, lumea pleacă la culcare și orașul se afundă ușor în beznă. Nici urmă de distracție sau de muzică dată la maximum. De altfel, orașul respiră prin toți porii spiritualitate, peste tot vezi temple și călugări budiști.

Locul acesta era exact ce ne trebuia, astfel încât să uităm de vacarmul din țară și să avem câteva zile doar pentru noi.

Vor urma câteva aventuri pe care le-am trăit în jurul acestui oraș splendid. Până atunci, vă las cu câteva fotografii și vă promit povești frumoase 🙂

Numai bine!

[…Eng]

We went to Asia in the first part of April, after a long and hard-to-wait time. We bought the plane tickets at the beginning of January. We chose destinations after many failed attempts to combine 4 countries in 4 weeks. In a natural order of things, I wanted relaxation, fun, visiting important destination points, beach and a little bit of shopping in the end. Obviously, the shopping side was my secret plan 🙂 It was the first time I left for a month with just a hand baggage in which I put the necessary and a small backpack with the the camera. We chose to fly again with Qatar Airways and, after a two-hour stopover in Doha, during which we searched 3 times for the smoking area, and as many times we also forgot where it was, we took the plane to Bangkok. We landed in Thailand around 7 am and, having no baggage, we passed through the transit area to the departure terminal to Luang Prabang – Laos. Landing in Luang Prabang was the time when I started hating the planes with propellers, and to my despair, this was just the beginning, because as I was going to find out , in Asia you only fly with such planes. I am not a fan of air travel at all, on the contrary, I am very agitated and scared by any tremor. This time, however, things were more complicated, the one hour flight seemed eternal. There were so much turbulent that I was often sure that I would end up in the mountains of Laos, especially as I remembered that one a three years ago, a Lao Airlines plane crashed into the Mekong River.

We were approaching the landing and as I stood in the window and carefully looking at the plane propeller, throwing my eyes from time to time on the mountains that threatened us under our feet, our propeller plane entered into an air gap and suddenly lost altitude. It was the moment when some ladies started screaming and the sensation I felt was that, in the absence of the seat belt, we would have been thrown out of the chairs. It was ugly, very ugly, and although I was very scared, I did not make a sound. After the plane recovered, my tears started pouring and I started to shake.

With my legs still shaking, we arrived in Luang Prabang around noon and we stayed at Villa Champa, a nice and caretaking guesthouse next to the Mekong River, where I was greeted with a fruit plate I was deeply missing.

We had no sleep for more than 30 hours, but that did not convince us to stay in the room, so we went out to know the area and establish the first contact with the extremely calm and nice people in town. The target I established was the identification of a massage salon, fortunately there were many, but as we were hungry, we looked for a place to eat. The first shock was the extremely low price. I paid about $ 6 for two people.

I discovered the Lao beer and we immediatly became friends 🙂

After a good and restful sleep we went out into the night market and spent the evening in the stalls with cooked food on the spot, fresh fruit juices, clothes, souvenirs and many jewels.

After a dinner with everything in a dish that cost us $1 per person, we went to the Mekong shore and enjoyed a lao beer before going to sleep.
Only that the plans were going to change because I remembered promising myself a massage. My husband begged me to forget the massage and go to sleep, because it was very late, and we were tired, but I was only thinking about a foot massage. Who was there – except me – at 23:00 by Luang Prabang, looking for a place in one of the many massage parlors? It may seem slightly hilarious that at that time there would be no one on the street, but on the first evening in Los I was surprised that from 21:00 you can not find many shops and restaurants open, the world goes to sleep and the city sinks lightly into the darkness. No trace of fun or music to the fullest. As a matter of fact, the city breathes through all the spiritual pores, everywhere you see temples and Buddhist monks.

This place was exactly what we needed so we could forget our country’s turmoil and have a few days just for us alone.There will be some adventures that I have lived around this splendid city. Until then, I leave you with some photos and promise you beautiful stories 🙂

All the best!