Călătoria mea în Japonia – 7 – Ultima zi în țara Împăratului

This post is available in English too. Please scroll to the end of the post, under the romanian version and find it there. 

M-au năpădit amintirile si e destul de greu să scriu despre ultima zi în care am stat în Tokyo, iar asta pentru că, încercând să fac o selecție a pozelor care vor ilustra această postare, am revăzut locurile frumoase pe unde ne-au purtat picioarele. A fost o zi obositoare rău, dar a meritat toate eforturile noastre de a merge mult pe jos.

În fruntea listei obiectivelor importante se afla renumitul cartier Harajuku, un loc impresionant în care își dau întâlnire tinerii mai excentrici din Tokyo și unde își etalează ultimele achiziții din garderobă și cele mai recente ”piese din lumea modei autohtone”.

Imediat ce am intrat în perimetrul amintit, am văzut că suntem într-o altă lume, eram înconjurați de tineri, parcă aterizați de pe Pluto, zgomotoși, colorați, haioși. Tot încercând să ne strecurăm printre ei, am realizat că, de fapt, noi eram cei care le invadaseră lumea lor pestriță, dar foarte frumoasă. Însă nu se simțeau deranjați de noi, dimpotrivă, ne atrăgeau atenția deghizați în diverse personaje din filme, desene animate, sau muzică.

img_0972

img_1093

img_0945

Mi-au plăcut mult oamenii pe care i-am văzut aici, total degajați, neconformiști și naturali pentru lumea în care trăiesc.

Deși ne propusesem să nu am stăm prea mult timp în această zonă, pentru că mai erau multe locuri în care voiam să ajungem, aici am mâncat, ne-am relaxat pe băncuțe, am intrat în săli de jocuri…. pe scurt, absorbiți de mirajul locului, am căscat gura mai mult decât ne-am fi așteptat.  Am găsit acest loc delicios 🙂

img_0963

Pe drum am întâlnit un personaj portocaliu care mi-a plăcut 🙂

img_0985

Cu ochii cât cepele în toate vitrinele, cu picioarele aproape rupte de restul corpului, cu niște stropi de ploaie care ba apăreau ba dispăreau, nici nu am observat că se înserase și noi încă mai aveam două obiective de bifat. Pe unul mi-l doream eu cu toată puterea: Districtul Shibuya, cu cea mai aglomerată intersecție din lume, iar pe celălalt și-l dorea soțul meu: Tokyo Skytree.

Am știut că am ajuns în zona Shibuya după magazinele exclusiviste, restaurantele fabuloase si reclamele foarte vesele și colorate care se regăseau peste tot. Acest cartier m-a copleșit total. Mă vedeam mică și neputincioasă printre mii de oameni, mașini, forfotă, turiști, exclus să mai spun că timpul se comprima, iar eu mai puteam admira minunile de magazine doar din exterior și atunci cu viteza deplasării.

img_1015

Apoi am ajuns la renumita intersecție, cea mai aglomerată din lume, unde sunt cinci treceri de pietoni dispuse în toate direcțiile posibile – inclusiv pe diagonală și unde semafoarele își schimbă culoarea în același timp, iar o mulțime uriașă de oameni traversează de peste tot. Imagini ca acestea eu văzusem doar în filme. Este copleșitor. Mă aflam într-un univers paralel, cu care lumea din care proveneam eu nu avea nicio legătură.

img_1039

img_1043

img_1046

Destul de aproape de noi se afla stația de metrou cu 200 de ieșiri… cum sună asta?!?! Ar putea fi un obiectiv de neratat, dar ce rost are în ce mă privește când eu abia ies la suprafață dintr-o încurcătură generată de 10-12 ieșiri și atunci mai mult teleghidată de simțul de orientare al soțului meu? 🙂

Am pornit cu ultimele resurse spre Tokyo Skytree, un turn de comunicații aflat în Sumida, Tokyo, care are o înălțime de 634 m și care oferă o priveliște fabuloasă asupra orașului. Este a doua clădire ca înălțime din lume, după Burj Khalifa din Dubai. Am urcat cu un lift silențios și futurist până la înălțimea de 350 m unde era o cafenea și o podea de sticlă. Acum a început aventura pentru mine. Erau mulți curajoși care călcau pe podeaua aceea prin care vedeai cum trec mașinile sub 350 m, însă nu era ușor de aplicat și în ceea ce mă privește.

img_1074

A fost nevoie de 15 minute să prind curaj să fac primul pas, iar asta numai după ce am văzut cu câtă seninătate a făcut asta un copil lângă mine.

Iată-mă victorioasă:

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Așa am încheiat ultima seară în Tokyo, iar orașul văzut de la 350 m este imaginea care îmi revine în minte de fiecare dată când mă gândesc la Japonia.

În ziua următoare, cu bagajele după noi, am luat trenul spre Osaka, pentru că zborul către casă era din acest oraș și, de pe geamurile trenului am văzut semețul Munte Fuji. De data asta erau mai puțini nori și erau concentrați spre crater. Superb. Muntele sacru ne-a răsplătit pentru că i-am vizitat țara și pentru că ne-a plăcut.

img_1177

img_1169

Îmi doresc să revin în Japonia pentru că iubesc această țară care m-a primit călduroasă și care mi-a arătat o lume cum nu știam ca există. Încă mai cred că doar am visat totul… dar am lucruri palpabile care-mi dovedesc că am fost acolo. Mai vreau acolo (știu că soțul meu citește blogul din când în când și îi promit ca nu îmi va lua două ore să ies la suprafață din stația de metrou cu 200 de ieșiri 🙂

Nu am vrut să fiu foarte tehnică și să scriu aici prețuri și detalii organizatorice, pentru că mi-am propus să aștern în cuvinte ceea ce am simțit văzând locurile, dar daca sunt întrebări legate de aspecte pe care nu le-am abordat, răspund cu drag la ele. La fel, mi-ar plăcea să îmi spuneți și voi dacă ați vizitat Japonia sau dacă intenționați să faceți asta.

Pe curând…

[…Eng…]

My journey to Japan – 7 – The last day in the Emperor country

Memories have overwhelmed me and it is hard enough to write about the last day we spent in Tokyo, and that’s because, trying to make a selection of pictures that illustrate this post, I reviewed the beautiful places where our feet traveled us. It was a badly tiring day, but it was worth all our efforts to walk a lot.

Top of the important sites list is the famous Harajuku neighborhood, an impressive area where the more eccentric young people from Tokyo meet and where they showcase their latest wardrobe purchases and the latest “local fashion world.”

As soon as we stepped into area, we saw that we were in another world, surrounded by young people, as if just landed from Pluto, noisy, colorful, funny. Keeping trying to snake between them, we realized that in fact we were the ones who had invaded their very beautiful world. But they didn’t feel disturbed; on the contrary, they caught our attention disguised in various characters in movies, cartoons, or music. I really enjoyed the people I saw there, totally relaxed, nonconformist and natural to the world they live in.

Although we had planned not to spend too much time in this area, because there were many places where we wanted to get, we ate, relaxed on the benches, went into gaming …. Shortly, absorbed in the mirage of the place we contemplated the place more than we would have supposed to. I found this place delicious.

On the way I met an orange character I liked.

With eyes wide open on all shop windows, with the legs almost detached from the rest of the body, some rain drops that appeared or disappeared, we did not even notice that it god dark and we still had two sightseeing’s to check. One of them I desired with all my heart: the Shibuya District, with the most crowded intersection in the world, while my husband desired the other one: Tokyo Skytree.

I knew we had arrived in the Shibuya area after the exquisite shops, the fabulous restaurants and the very cheerful and colorful all over advertisements. This neighborhood has totally overwhelmed me. I pictured myself small and powerless amongst thousands of people, cars, bustle, tourists, not to say that time was compressing, and I could still admire the wonder stores just from the outside and even so passing by fast.

Then we reached the famous intersection, the busiest in the world, where there are five pedestrian crossings arranged in all possible directions – including diagonally, the traffic lights change their color at the same time and a huge crowd of people cross over everywhere. Images like these I had seen only in movies. It’s overwhelming. I was in a parallel universe, whom the world I came from had nothing to do with.

Pretty close to us is the 200 exits underground station … how does that sound?!?! It could be an unbeatable goal, but what sense it makes for me when I barely come out of a mess of 10-12 exits, and then guided especially by my husband’s sense of direction?

We started with the last resources to Tokyo Skytree, a communications tower in Sumida, Tokyo, which is 634 m high and offers a fabulous view of the city. It is the second highest building in the world after Burj Khalifa in Dubai. I climbed up a silent and futuristic elevator up to 350 m where there was a coffee shop and a glass floor. Now the adventure started for me. There were many courageous people who walked on that floor where you could see the cars driving below 350 m, but it wasn’t easy for me to do that.

It took 15 minutes to make courage to take the first step, and that only after seeing how serene a child near me did that.

That’s how we ended the last evening in Tokyo, and the city seen from 350 m is the image that reminds me every time I think about Japan.

The next day, we took the train to Osaka with our luggage, because the flight back home departed from Tokyo and I saw the proud Fuji Mountain on the train windows. This time there were fewer clouds and they were focused on the crater. It was superb. The sacred mountain has rewarded us because we visited its country and because we enjoyed it.

I want to come back to Japan because I love this country that has warmly welcomed me and showed me a world I didn’t know it existed. I still think I just dreamed everything … but I have tangible things that prove me that I was there. I still want to go there (I know my husband reads the blog from time to time and I promise him that next time it won’t take me two hours to get out of the 200 exits underground station).

I didn’t want to make a technical report and write here about prices and organizational details because I wanted to put in words what I felt when I saw the places, but if there are questions about issues that I haven’t addressed, I’ll answer kindly them. I would also like to tell me if you have visited Japan or if you intend to do so.

See you soon…

Advertisements

4 thoughts on “Călătoria mea în Japonia – 7 – Ultima zi în țara Împăratului

  1. Am citit pe nerasuflate toate articolele despre Japonia si tin sa-ti spun ca-mi place foarte mult felul in care scrii! Felicitari!
    Eu as avea si cateva intrebari organizatorice: cum e cu banii in Japonia? Ii poti scoate de la bancomat? Poti face plati cu cardul?
    In ceea ce priveste netul mobil… v-ati luat de acolo sim card sau ati folosit doar wifi acolo unde era disponibil?
    Cat a costat intrarea in turn si la acel spa?
    Multumesc!

    Like

  2. Multumesc mult pentru aprecieri si ma bucur ca-ti place sa citesti ce scriu! Raspund intrebarilor tale, in masura in care imi amintesc
    Noi am schimbat in tara Yeni Japonezi, la BRD, era singura banca din Constanta care comercializa moneda japoneza. Nu am fost nevoiti sa folosim bancomatele din Japonia, insa inainte de a pleca am citit pe internet ca in Japonia cardurile straine nu functioneaza decat la filialele bancilor straine, la poştă sau la magazinele 7 Eleven. E posibil sa fi fost asta o informatie mai veche, dar am vrut sa fim precauti. Sfatul meu este sa-ti cumperi yeni din tara si sa folosesti cardul doar in caz ne necesitate.
    De internet mobil nu s-a pus problema, pentru ca aveam la hoteluri, iar când am avut nevoie, am intrat in cafenele sau in restaurante.
    Intrarea in Tokyo Skytree a fost 2060 yeni de persoana, aproximativ 75 RON de persoana.
    Daca mai ai intrebari, te astept cu drag! 🙂

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s